Scriptorium

Din numărul pe decembrie al Gazetei SF:

 

 

Nautilus

 

 

După ce-n ultimele luni numărul prozelor prezente-n revista Nautilus s-a înscris într-o tendinţă ascendentă, acesta, fără a mai creşte, se menţine la un nivel ridicat, luna aceasta cititorii putând lectura nu mai puţin de şase texte. Cristalizându-şi şi mai bine structura prin introducerea unei noi rubrici (şi anume Povestea vorbei) în care vor fi publicate de acum încolo basmele lui Aurel Cărăşel, basme, de altfel, cât se poate de reuşite, nu pot să nu remarc şi un aspect negativ, şi anume lipsa unui fragment la rubrica Foileton. Acelaşi Aurel Cărăşel îşi începuse luna trecută nuvela, sau poate romanul, Întâlnire de gradul trei, iar după ce ne-a stârnit interesul ne-a lăsat cu ochii-n soare. Poate luna viitoare… De asemenea, Andra Spirescu şi Mihai Perşinaru duc mai departe Multi-versul, venind în numărul acesta al revistei cu o nouă povestire succintă şi originală. La Proză avem patru texte: un space opera semnat de Victor-Nicuşor Dragomir, asemănător, pe alocuri, cu-n joc video, o povestire fantastică sensibilă semnată de Teodora Matei, o lume distopică în care ne introduce Gabriel Munteanu şi un drum iniţiatic pe care ne invită să păşim Adrian Mielcioiu. Cu o asemenea ofertă bogată şi variantă, revista Nautilus vă aşteaptă luna aceasta să o frunzăriţi. 

 

 

Suspans

După o pauză de o lună de zile, timp în care în revista Suspans nu a apărut nicio povestire, iată că-n noiembrie publică nu mai puţin de trei proze, plus alte câteva fragmente. Ce au în comun cele trei texte menţionate este lungimea lor, niciunul nedepăşind 2.000 de cuvinte şi împreună luate fiind mai scurte decât basmul publicat de Aurel Cărăşel în revista Nautilus. Însă acest lucru nu înseamnă că sunt lipsite de calităţi, ba dimpotrivă. Astfel, dacă în proza lui Nicolae Cornescian dimensiunea textului reprezintă clar un dezavantaj, Irina Lucia Mihalca reuşeşte să creeze în puţine cuvinte o lume vibrantă şi vie, ideile filosofice prezente-n text împletindu-se foarte bine cu acţiunea descrisă. Ultima povestire, al cărei final neaşteptat mi-a plăcut, se-ntinde pe mai bine de doi ani, surprinzând în elementele sale definitorii o relaţie de iubire. Şi, dacă ultimele două texte menţionate conţin un număr mare greşeli de tot felul, primul este curat scris. 

 

 

Revista de Suspans

După ce-n numărul de debut Revista de Suspans ne-a luat cu asalt prezentându-ne nu mai puţin de cincisprezece povestiri, fără a mai lua aici în considerare şi fragmentele de varii dimensiuni, luna aceasta publică doar şase proze, număr care, sper eu, să rămână constant şi să nu mai scadă în continuare. Întâlnim şi de această dată o mare varietate a temelor abordate, deşi lipsesc cu desăvârşire povestirile science fiction, predominând cele poliţiste (precum Plimbarea ori A doua moarte a domnului Michael Conrad). De asemenea, mai putem întâlni şi o povestire sentimentală în care accentul cade pe relaţiile interumane (Ziua în care Sfinxul a vorbit) şi una cavalerească, a cărei acţiune este plasată spre sfârşitul Evului Mediu (Un peşte pentru Spuf). La fel ca şi Circari, Astronotus, schimb ochelarii este greu de clasificat, deşi prima aduce mai degrabă a text fantastic. Cel din urmă nu aduce a nimic, de aceea şi place. Se aseamănă pe locuri cu-n text dadaist, dar este totuşi departe de-a se-ncadra în acest gen.

 

 

Gazeta SF – Nr. 19

       A apărut numărul 19 al Gazetei SF. Din sumar: proze cu expediţii cosmice, dueluri, rase extraterestre care mai de care mai bizare, ruine şi multe altele şi articole foarte interesante semnate de nume importante din sf-ul românesc! Vă invit la lectură!

Gazeta SF, nr. 12

           A apărut de curând ce de-al doilea doisprezecelea număr al Gazetei SF. Vă recomand să citiţi interviurile cu scriitorii Nina Munteana (de Oliviu Crâznic) şi Michael Hăulică (de Simona Şerbănescu), o super povestire de Marian Dumitraşcu, un text umoristic şi cinic semnat de Florentin-Ionuţ Haidamac, o poveste cu vampiri atipică, de Cătălina Fometici, partea a II-a din Vremuri tainice şi multe, multe altele proze şi articole incitante.

În cadrul rubricii Scriptorium puteţi lectura o succintă trecere în revistă a prozelor apărute în nr. 17 al revistei Suspans şi nr. 46 al revistei Nautilus. Reiau, parţial, articolul:

Primul text propus luna aceasta de revista Nautilus se numeşte Dezgheţ şi poartă semnătura lui Marian Dumitraşcu. Chiar dacă tenta sf este una slăbuţă, proza de faţă este una de calitate şi asta datorită stilului foarte bun, precum şi a perspectivei din care a fost scrisă. Autorul ia o situaţia aparent banală şi o preface într-o adevărată operă de artă. Mai mult n-am să spun. Merită citită!

Erată: derdeluşu (derdeluşul); picioru (piciorul); bubuieli (bubuit); gâfai (gâfâi); nederminată (nedeterminată); dezblocăm (deblocăm); piciore (picioare); sky (ski); topeasca (topească)
Stil: 9,7
Temă: 8,6
Intrigă: 8,5
Originalitate: 9,0
Atmosferă: 9,4

Întrucât textul Evoluţie îmi aparţine, nu am să spun nimic despre el şi am să trec la următorul.

Paltonaşul albastru, de Recheşan Gheorghe, este o povestire inventivă şi captivantă ce îmbină cu succes mai multe teme (aventura, călătoria pe mare ce mi-a adus în minte poveştile scrise cu un secol în urmă de Jack London, copilăria). Deşi în prima parte a textului descrierile mi s-au părut în exces, îngreunând citirea, spre final acestea sunt incluse mult mai bine în acţiune, completând-o. O poveste pentru toate vârstele care, fără să exceleze într-o anume privinţă, place.

Erată: înnodasese; muşscîndu-şi; idioame (idiomuri ori idiome)
Stil: 8,8 (câteva repetiţii supărătoare, precum: ‘o văzuseră, toţi o ştiau, o văzuseră’)
Temă: 8,8
Intrigă: 8,5 (puţin cam criptică, pe alocuri)
Originalitate: 8,6
Atmosferă: 8,9

Întrucât textul Cazul domnei Fly a apărut şi în numărul 11 al revistei Gazeta SF şi a fost comentat în numărul 46 al revistei Nautilus, nu am să mă mai aplec asupra lui şi am să trec repede mai departe.

Fata pădurii, de Coman Octavian, se aseamănă foarte mult cu un basm, însă, în opinia mea, textul are de suferit din pricina felului în care este construit. Planurile se întrepătrund haotic, iar personajele sunt simple arhetipuri ce nu aduc nimic nou din punct de vedere literar. De asemenea, proza de faţă mi s-a părut scrisă în grabă, necizelată, cu multe erori de tastatură. Ce mi-a plăcut, în schimb, au fost versurile şi trecerea de la un stil la altul.

Erată: lune; scrjelind; acăpărase; o plamă de vânt; serpuiau; două ciubăre (ciubere); Coborâ (coborî); hidose; ciubărele; uricimea; Stii; nergea; vrajnice; izit (?!) + neconcordanţa timpurilor verbale şi multe virgule ce lipsesc.
Stil:  8,2 (nu am rezonat cu expresii precum “copac viclean”)
Temă: 8,4
Intrigă: 8,5
Originalitate: 8,0
Atmosferă: 8,3

La secţiunea Foileton semnează Călin Sămărghiţan cu textul intitulat Câmpiile albastre de sub orizont. Alcătuit din capitole care nu au iniţial o legătură clară între ele şi având pentru fiecare dintre ele, drept motto, citate ficţionale (o tehnică pe care a întâlnit-o şi la Arthur C. Clark), acţiunea se conturează destul de bine, iar ritmul este menţinut în permanenţă alert. Ceea ce poate fi atât un lucru pozitiv, cât şi unul negativ, putând, la un moment, plictisi, dacă nu se aduc şi câteva ‘inside-uri’ legate de ceea ce se petrece. Personajele, în schimb, mi se par prea schematice şi lipsite de personalitate, aidoma unor umbre care ţi se perindă prin faţa ochilor. Câteva detalii legate de aspectul lor fizic, de gândurile şi năzuinţele lor, un pic de individualitate, nu ar fi dăunat. De asemenea, ar fi indicate şi câteva momente de respiro, pentru ca cititorul să poate digere informaţiile primite şi să-şi facă o impresie despre ce ar putea urma. Una peste alta, un text ce merită citit şi urmărit până la final.

Erată: strălucioare; Spectografului; celorlaţi; intarea.
Stil: 8,6
Temă: 8,8
Intrigă: 8,2
Originalitate: 8,2
Atmosferă: 8,5

Pentru un text de aproximativ 500 de cuvinte, povestirea Elecme are nepermis de multe greşeli de ortografie (în foarte multe cazuri lipsesc diacriticele, la care se mai adaugă şi penuria de virgule). Lucru destul de straniu, dacă stăm să ne gândim că are trecute la semnătură două nume: cel al Andrei Spirescu şi cel al lui Mihai Perşinaru. În pofida acestui fapt şi a unei tente foarte subtile de sf, textul mi-a plăcut. Stilul este bun, matur, dialogurile credibile, iar personajele romantice conturate suficient de mult încât să atragă.

Erată: stiu; întalnirea; bluza alba; rosu; cladită; adolescentilor; ne-am plimbat în (prin) parc; vorbesti; cauta o ulcica; zambit; asezat; Dumitale (dumneata) eşti scriitor; întelegi; înteles; adaugat; jumatate; să traversam;  înafara; saruta; dupa; Într-adevar; facut; vazut-o
Stil: 8,8
Temă: 8,4
Intrigă: 8,0
Originalitate: 8,2
Atmosferă: 8,4

Restul aici.

Gazeta SF (nr. 11)

În numărul 11 al Gazetei SF, pe lângă rubricile deja consacrate, puteţi citi şi o succintă trecere în revistă a prozelor apărute în numărul 45 al revistei Nautilus, respectiv nr. 16 al revistei Suspans, într-un articol semnat de mine şi trecut la rubrica Scriptorium (printre persoanele aflate în vizor numărându-se: Cătălin Cofaru, Ioana Vişan, Andrei Zorila, Igor Ursenco, Liviu Radu şi alţii).  Vă recomand spre citire textele: Colonizare (de Cătălin Cofaru), Privind înapoi (de Andrei Zorilă) şi Vis cu furnici (de A.R. Deleanu).

Gazeta SF (numărul 10)

      Toate comentariile pe care le fac exprimă doar păreri personale, marcate puternic de propria-mi subiectivitate, fără a ţine câtuşi de puţin cont de numele celor care au semnat aceste povestioare (erorile gramaticale ori de tastatură fiind semnalate pentru a le fi de folos celor care doresc să-şi folosească mai departe textele). 

Dacă vreunul dintre scriitorii menţionaţi nu doreşte să-i mai citez textele, ori doreşte să nu mă mai axez pe anumite lucruri, să-mi aducă la cunoştinţă toate acestea, iar eu mă voi concentra doar pe ceea ce i se pare fiecăruia important.

 

Moartea stăpânului iluziilor, de Liviu Radu, este prima povestire din numărul 10 al Gazetei SF şi are aerul unui basm, deşi există suficiente elemente care ar putea să o încadreze în zona de science fiction. Printr-un stil aproape poetic şi prin descrieri deosebit de imaginative (pelicanul m-a dus cu gândul la pasărea albă şi misterioasă din scrierile lui Nichita Stănescu), autorul abordează tema morţii unui personaj important: Stăpânul Iluziilor. Având la dispoziţie posibilitatea de a-şi alege propriul sfârşit (deşi aici ar fi puţin de discutat, pentru că eu aş îndrăzni să cred, prin prisma ultimului paragraf, că acesta continuă să existe, chiar dacă această existenţă se reduce la visele celor de pe insulă), personajul îşi dă ultima suflare nu într-un mod sobru, ci printr-o adevărată sărbătoare. O temă cu adevărat interesantă şi care te îndeamnă să meditezi la cum ţi-ai dori să treci în nefiinţă.

Erată: apre (spre); coţofane (coţofene); măiastru (măiestru); vieşii (vieţii);

Stil: 9,0 (nu pot să nu remarc echilibrul perfect dintre temă şi transpunerea acesteia în cuvinte.)

Temă: 9,0

Intrigă: 8,2

Originalitate: 8,4

Atmosferă: 8,7

 

 Lungă-i calea către gri, textul semnat de Ştefana Czeller poate fi considerat atât un microroman, cât şi o nuvelă (textul are nu mai puţin de 22.000 de cuvinte, o intrigă destul de captivantă, precum şi o sumedenie de personaje bine conturate). Deşi, personal, nu mă dau în vânt după poveştile cu vampiri, considerându-le de multe ori puerile, în cazul de faţă treaba nu stă deloc aşa. Atmosfera este sumbră, tonul este serios, iar personajul principal, un vampir în vârstă de mai bine de o jumătate de mileniu, este cât se poate de credibil. Jackin pe numele său, acesta este o persoană complexă, inteligentă (intruziunile introspective îi conferă veracitate şi profunzime sufletească), care filtrează totul, dar care se lasă totuşi condus de plăceri carnale (cu riscul de-a părea un pudibond, erotismul din prima jumătate mi s-a părut prea amănunţit redat) şi emoţii de moment (autoarea zăbovind uneori prea mult asupra lui, doar pentru a-l creiona mai bine). Marele merit al acestui text este că reuşeşte să redea, într-o atmosferă demnă de povestioarele gotice ale lui Poe, o acţiune care se petrece acum, în secolul douăzeci şi unu. Fără a cădea în penibil şi fără a apela la prea multe neologisme. Un text foarte bun, dar pe care nu mulţi se vor încumeta să-l citească din pricina lungimii sale.

Erată: miloserdnic; teminăm; inima animalui; Fălciile se sting; cinci minunte; să hotărâşti; mă învîrt; lespedea de sacrifiu; controbăie; să-l încremesc; mi-l mănâncâ; spune baljin; îmi înşir neleguirile; obictele familiare; Totodeauna; Paşim peste el

Stil: 8,7

Temă: 8,6

Intrigă: 9,2

Originalitate: 8,8

Atmosferă: 9,1

 

 

În vremea lui Arond Vodă, textul semnat de Florin Pîtea, nu este o proză fantastică ori sf, ci mai degrabă o satiră. Adoptând stilul şi lexicul vechilor cronicari, autorul ironizează situaţia României. O povestire scurtă, cu tâlc, şi care se termină printr-o poantă ce mă îndeamnă să o recomand şi altora spre a fi citită, cu toate că, după cum deja am menţionat, nu se încadrează în barierele clasice ale science fiction-ului. Poate intră la realitate alternativă 🙂 Deşi, privind felul în care am ajuns acum, povestea d-lui Florin nu mi se pare tocmai o istorie apocrifă, ba dimpotrivă…

Erată: –

Stil: 8,9

Temă: 8,3

Intrigă: 8,4

Originalitate: 8,9

Atmosferă: 8,7

 

 

Despre  Atacul (II) nu voi menţiona nimic în afara faptului că este scrisă de mine, lăsându-i pe alţii să judece.

 

Singuriubire, proza semnată de Teodora Gheorghe, este o poveste stranie de iubire. Fără a cădea în penibil, autoarea descrie, cu sârg, relaţia dintre două personaje neobişnuite. Deşi, pe alocuri, descrierile şi digresiunile distrag atenţia şi deconectează cititorul de la acţiunea ce se înfiripă destul de greu, textul are profunzime, iar stilul, foarte plăcut, îl încadrează cu succes în rândul celor de calitate. Povestirea se asemănă puţin, prin subiect, cu romanul Colecţionarul de Fowles (o carte care merită citită) şi prin stil cu Parfumul de Patrick Süskind (şi aceasta merită citită, deşi sfârşitul m-a cam decepţionat). Mă aşteptam să dau peste ceva siropos şi desuet, însă am rămas plăcut impresionat. Dacă s-ar mai înlătura din surplus (pasajele descriptive), textul ar avea, în opinia mea, de câştigat.

Erată: aceeasi; vis-a-vis (vizavi); Devenisei (deveniseşi); istorvitor; refugiându-te (refugiindu-te); oriunce; sfărşitul; obrajul; revărsândui-se (revărsându-i-se); înjungheat; întâlnisei (întâlniseşi); începusei (idem); domna; şiut; abandonsem; pustinc

Stil: 9,0

Temă: 8,5

Intrigă: 8,5

Originalitate: 8,9

Atmosferă: 8,9

 

Penultimul text din numărul 10 al Gazetei SF se intitulează Oameni fără feţe şi poartă semnătura Cătălinei Fometici. Povestirea prin care autoarea debutează în lumea literară este una complexă şi totodată bizară. Personajul principal, gâde de profesie, manifestă intense şi adânci valenţe sufleteşti, lucru ce vine să ne demonstreze că în spatele oricărui om se poate ascunde un personaj sensibil. Sau invers. Mi-a plăcut povestea de iubire, însă, la final, consider că este prea mult (şi inutil) sânge pentru un happy end.  De asemenea, citind, am simţi că mă pierd, uneori, în prea multe detalii şi divagaţii, iar, pe alocuri şi dialogul mi se pare rigid, însă povestirea este, fără îndoială, una reuşită. Potenţial există, dar ar trebui şi o mai mare claritate în transpunerea ideilor. Îi urez mult succes autoarei şi am să aştept de la dânsa texte din ce în ce mai bune.

Erată: întorceţi-vă (întoarceţi-vă); facăra

Stil: 8,6

Temă: 8,5

Intrigă: 8,5

Originalitate: 8,6

Atmosferă: 8,4

 

Despre scurta existenţă a paradisului lui Jose, text semnat de Florin Dan Prodan, este o povestire simplă, scurtă şi deloc fantastică, asemănându-se puţin cu romanul În grădina lui Epicur de Anatole France, atât prin subiect, cât şi prin locul de desfăşurare al acţiunii. Însă, fiind atât de scurtă, atmosfera nu apucă să se încropească şi nici intriga să se închege. Textul merită dezvoltat şi întregit, astfel încât să iasă o povestire valoroasă. N-ar strica nici stiluri diferite şi o descriere mai amănunţită a unei eventuale ipostazieri a lui Quetzalcoatl.

Erată: conoştea; facuseră; o       bucată o bucată; sau iad I se păreau; Viaţa curgesa; ŞI avu; dubitabile; Călugarii; vîlzoneală; inconjura; îngaduiseră

Stil: 8,2

Temă: 8,2

Intrigă: 8,0

Originalitate: 8,3

Atmosferă: 7,9

 

Cea mai interesantă povestire: Singuriubire.

Cea mai bine scrisă povestire: Lungă-i calea către gri.

 

 

Nu pot să nu remarc atât calitatea textelor, cât şi bogăţia de idei din acest număr, lucruri ce nu pot decăt să mă bucure. Însă, luate la un loc, povestirile acestea ar alcătui mai degrabă o carte, decât o revistă, mărimea unora dintre ele putând constitui un adevărat dezavantaj în calea citirii lor  (dat fiind faptul că cititorul se aşteaptă la nişte povestiri scurte şi că monitorul calculatorul nu favorizează lectura îndelungată).

Gazeta SF (numărul dublu 8, 9)

 

 

       Încep această succintă trecere în revistă a prozelor ce-au apărut în numărul dublu de pe luna august al Gazetei Sf printr-un mic ‚disclaimer’: toate comentariile pe care le-am făcut exprimă doar păreri personale, marcate puternic de propria-mi subiectivitate, fără a ţine câtuşi de puţin cont de numele celor care au semnat aceste povestioare (erorile gramaticale ori de tastatură fiind semnalate pentru a le fi de folos celor care doresc să-şi folosească mai departe textele). Ştiu din propria mea experienţă că sinceritatea nu-ţi aduce mulţi prieteni, însă mai ştiu şi că pe acei puţini pe care ţi-i aduce poţi conta.

Dacă vreunul dintre scriitorii menţionaţi nu doreşte să-i mai citez textele, ori doreşte să nu mă mai axez pe anumite lucruri, să-mi aducă la cunoştinţă toate acestea, iar eu mă voi concentra doar pe ceea ce i se pare fiecăruia important.

Pentru o analiză exhaustivă (şi mult mai pertinentă decât aceasta) vă invit să vizitaţi blogul d-lui Mircea Coman.

‘Armele zeilor’ de Ovidiu Bufnilă, prima povestioară prezentată în numărul dublu al revistei, este o scriitură complexă şi totodată cursivă, care captează atenţia cititorului încă de la primele fraze. Stilul deosebit de fluid şi multitudinea de informaţii îi conferă textului veracitate, făcând totodată ca acţiunea propriu zisă să cadă într-un plan secund. Important în această proză este decorul, pentru că în el se ascund toate informaţiile necesare descifrării tramei şi totodată din pricina lui supuşii principelui ajung să îmbrăţişeze o viaţă destrăbălată. Deşi tema pedepsirii celor nevrednici este una destul de des întâlnită în literatură (cu precădere în operele din secolul al XVIII-lea şi al XIX-lea) dl. Bufnilă reuşeşte să o integreze foarte bine într-o lume ce nu aparţine nici măcar prezentului, ci viitorului.

Erată: (în afară de-o virgulă lipsă n-am remarcat altceva)

Stil: 9,7

Temă: 8,2

Intrigă: 8,0

Originalitate: 8,6

Atmosferă: 9,5

 

 

‘Ara’ de Raluca Băceanu este o poveste îndrăzneaţă, ce abordează mai multe teme în acelaşi timp: a contactului, a hibridizării, a unui viitor în care multe dintre probleme omenirii sunt soluţionate (chiar dacă altele la fel de stringente există, cum ar fi poluarea), a existenţei sufletului şi a vieţii de după moarte etc. Nu este tocmai uşor pentru a integra toate acestea într-o singură poveste (chiar şi una având dimensiunile pe care acest fragment din ‚Ara’ le are), însă autoarea reuşeşte din plin acest lucru. Însă, trebuie să fiu sincer până la capăt şi să recunosc că dialogurile m-au cam dezamăgit, precum şi viziunile adeseori copilări şi superficiale, ca să nu mai spun de limbajul pe alocuri neadecvat. Chiar dacă intriga nu este una deosebit de complicată, tinde să lase această impresie din pricina modului deşirat în care se desfăşoară (copilăria putând fi doar un ‚remember’ integrat în poveste) şi a unor mici firide care se pot observa între anumite paragrafe.  Cred că ar fi mers ceva mai multă profunzime (aşa cum este vorba în final), o profunzime care s-ar fi putut obţine prin intruziuni introspective.

Erată: aştept…şi; jumătate…ei (după cele trei puncte de suspensie se lasă un spaţiu liber); îmi scosese din ochi […] ceva din el (‘din el’ este în plus); Aveam idei de noi invenţii dar le păstram pentru mine; Deja nu mai existau gheţari iar Groenlanda aproape că nu mai exista (virgule înainte de ‘dar’ şi ‘iar’) Nu alergam după faima sau bani (faimă); afect (efect);

Nedumeriri: în afară de persoanele, relativ puţine, care mureau din pricina poluării, nu pot să înţeleg de ce anume a dispărut Groenlanda (doar partea centrală a insulei, dacă ar fi eliberată de masa de gheaţă, s-ar afla sub nivelul oceanului, chiar şi al unei ocean cu aproximativ 10-12m mai înalt. Groelanda ar deveni, pentru o scurtă perioadă de timp, o insulă cu un lac sau golf interior. Apoi zonele depresionare ar urma să se ridice, iar lacul, ori golful, să dispară, fragmentat fiind în lacuri tot mai mici, aşa cum este cazul Canadei, acoperită-n trecutul geologic de-o platoşă de gheaţă); ‘ca şi cum noi neuroni iau naştere şi se realizează noi sinapse’ (nu-i nevoie de mai mulţi, ci de-o întrebuinţare şi-a celor latenţi, ştiut fiind faptul că ne folosim în jur de 10% din neuroni); ‘nu mai ieşisem cu un cineva de secole…literalmente’ (personajul, dacă am înţeles eu bine, avea doar 35 de ani).

Stil: 7,8 (fără ‚suuuper’ şi alte cuvinte asemănătoare consider că textul ar fi avut de câştigat)

Temă: 9,0

Intrigă: 8,9

Originalitate: 8,4

Atmosferă: 8,0

 

 

‘Diafanitate’ de Aurelia Chircu este o poveste fantastică, dar cu un fantastic mai mult indus decât aievea prezentat. Povestea decurge bine, dar este, cumva, prea simplă şi se termină prea devreme, cu un happy end uşor naiv. Cred că ar fi fost indicată o intrigă puţin mai solidă, iar ura, ori tensiunea dintre cele două personaje, mai bine conturată; pe măsura atmosferei pe care reuşiţi să o infiripaţi într-un mod cât se poate de natural, acesta fiind şi punctul forte al textului.

Erată: (câteva virgule lipsă şi una, sau două, în plus)

Stil: 9,0

Temă: 8,0

Intrigă: 8,0

Originalitate: 8,4

Atmosferă: 8,9

 

În ‘Spiritul timpului’ de Cătălin Cofaru pot observa o frântură din ceea ce ar putea deveni un roman de calitate, ceva în genul lui Ubik de Philip K. Dick. Dincolo de acţiunea propriu-zisă, o importanţă majoră o are în povestire şi metafora timpului, a unui viitor ce nu se poate împlini decât pe baza unui trecut ce urmează a fi sacrificat. Un text bun, cu o idee centrală interesantă şi în acelaşi timp bine creionată. Singurul reproş pe care-l adresez scriitorului ar fi că povestirea este prea scurtă. Doream mai mult, mai ales după ce mi se prezentase, în atât de puţine cuvinte, o lume bizară şi totodată posibilă.

Erată: –

Nedumerire: dacă soarele fusese distrus, Terra, precum şi celelalte planete, n-ar fi trebuit să-şi părăsească orbita şi să fie aruncată în recele spaţiu interstelar?

Stil: 8,9

Temă: 9,2

Intrigă: 9,0

Originalitate: 8,5

Atmosferă: 8,5

 

 

‘Această povestire va rămâne’, povstirea semnată de George Sauciuc, abordează, dintr-o perspectivă aparent banală, tema mântuirii personale, fără ajutorul vreunei divinităţii, ci prin intermediul conştientizării propriilor noastre fapte. În spatele limbajului colorat menit să dea dimensiune personajelor şi să includă povestea într-o epocă în care astfel de păţanii nu se mai petrec, ori nu mai ajung la urechile noastre, se ascunde o filosofie de viaţă sănătoasă. O proză fantastică scrisă cu har şi care m-a dus cu gândul la povestirile lui Eliade.

Erată: şti tu cum e (ştii); dint-o seară (dintr-o); Aşteptam să-şi scoată cuţitul şi tabloul era complet (neconcordanţă a timpurilor verbale, normal ar fi ‘tabloul ar fi fost’);  Nu te supăra, i-am spus uitând de politeţe şi alte asemenea, cine dracu crezi că a murit apropiat mie. (s-ar fi cuvenit semnul întrăbării la sfârşit); tachineală (tachinare); I-am spus mă-si (mă-sii).

Sugestie: în cazul povestirilor în ramă cred că este recomandată folosirea ghilimelelor franceze în locul dialogului propriu-zis, în cazul discuţiilor care preced momentul destăinuirii (a conversaţiei dintre evreu şi ateu în cazul de faţă)

Stil: 8,6

Temă: 8,9

Intrigă: 9,0 (mi-a plăcut adâncirea poveştii în trecut)

Originalitate: 8,4

Atmosferă: 8,4

 

 

‘Titan’ de Florentin-Ionuţ Haidamac este o odisee spaţială (cu aluzii la primele două scrise de Arthur C. Clarke), o tentativă de colonizare a acestei lumi de gheaţă. Destul de bine documentată, povestirea pătimeşte la nivelul construcţiei şi al exprimării de multe ori greoaie. Cred că personajul ar fi meritat un coleg alături de care să-şi petreacă singurătatea şi să mai schimbe şi ei o vorbă, două. Şi un Hall ar fi mers, nu spun nu. În modul în care este construită mi se pare o proză scrisă în grabă, nefinisată, chiar dacă ideea este una interesantă. Lipseşte, de asemenea, şi tensiunea pe care o astfel de poveste ar fi trebuit să o aibă. Totul decurge liniar, fără prea mari evenimente şi doar finalul îi conferă o notă mai profundă, arătând totodată şi direcţia spre care ar fi putut să curgă întregul text.

Menţiune: mi-a plăcut mult următoare frază: ‚Cine dracu eram noi şi cu ce drept intervenim  în viaţa unei rase suficient de inteligente pentru a ne ignora?’

Erată: (între două puncte şi următorul cuvânt se lasă un spaţiu. Lipsesc foarte multe spaţii. Sunt puse în plus multe spaţii); asolizarea (Titan fiind un satelit, ar fi mers ‘aselenizarea’); trasnsportat; rosii; osutăoptzeci; spatial; printe; etc.

Nedumerire: nu era mai simplu să trimită, în schimbul unui echipaj alcătuit dintr-un singur om, o sondă? Nu mi se pare deloc viabil să fie trimis un singur om într-o misiune care ar dura ani. Mai ales că omul nu-i în stare de criogenare.

Stil: 7,8

Temă: 8,2

Intrigă: 8,0

Originalitate: 8,0

Atmosferă: 7,9

 

 

Povestirea ‘Văduva neagră’ scrisă de Simona Şerbănescu abordează tema sexualităţii, puţin prea explicite pentru a fi pe gustul meu, precum şi cea a unei existenţe parazitare. Personajele, fiinţe moarte ce îşi devoră partenerii sexuali pentru a se hrăni cu energia lor, sunt bine conturate şi suficient de complexe încât să susţină, singure, întreaga scriitură. Mi-a amintit de filmul Specii.

Menţiune: îmi place mult acestă construcţie decadentă, în spirală: ‚ Ultima cameră, ultima noapte. Ultima noapte, ultimul om.’

Erată: în care privire se întâlnesc (privirile); sclipire umbră, mână (virgulă după sclipire); că ma dăruiam (mă); Nu as fi (aş); Licoare magică îi spuneau unii (virgulă după magică); mai putin (puţin); spus ca nu (că); nu ma leagă (mă); Îl priveam cu coada ochiului și încercam să mă controlez în timp ce corpul mi se umezea treptat, din vârful degetelor până pe coloană […] Corpul mi se umezea treptat, din vârful degetelor și până pe coloană. (o frază repetată); nimeni nu-si cunoaște (nu-şi); Te-am urmarit (urmărit); tu ai fi aparenta (aparenţa); Să fie aceasta dragoste? (dragostea); vroiam; vroia (forme nerecomandate).

Stil: 8,4

Temă: 8,6

Intrigă: 8,4

Originalitate: 8,6

Atmosferă: 8,2

 

 

‘Der König’ de Victor Ovidiu Rusu, ultima scriitură din numărul dublu al revistei, este, de fapt, o descriere şi pare mai degrabă finalitatea unei nuvele ori roman, decât o povestire în sine. Se mizează, în detrimentul acţiunii, pe atmosfera bine închegată în jurul bătrânului kaiser, însă, cum am mai spus, ar trebui integrată în ceva mai amplu. Momentan pare o schiţă. Una bine construită, dar totuşi o schiţă.

Erată: (câteva repetiţii supărătoare ca de pildă: aruncă sticla în aer şi o urmăreşte cum se învârte în aer)

Stil: 8,7

Temă: 7,8

Intrigă: 7,0

Originalitate: 8,2

Atmosferă: 9,0

 

Cea mai bine scrisă povestire: Armele zeilor de Ovidiu Bufnilă.

Cea mai captivantă povestire: Spiritul timpului de Cătălin Cofaru.