Scriptorium

Din numărul ce va să vină al Gazetei SF. Sinopsis:

 

Avem în faţă o jumătate de lună (în cealaltă jumătate aflându-se revistele Gazeta SF, Helion Online şi SRSFF, analizate în Nautilus în cadrul rubricii Radar) ceva mai puţin reuşită, de-a lungul multora din prozele întâlnite izbindu-ne de aceeaşi meteahnă: structura. Unii autori evită, cu bună ştiinţă parcă, să dezvolte acţiunea, mulţumindu-se în schimb să redea un singur şi simplu episod, uneori, aşa cum este vorba în cele două proze semnate de Iulian Sârbu, scris la repezeală şi fără o evidentă îndemânare. Alteori, aşa cum se-ntâmplă şi-n cazul povestirii Gabrielei Moisescu, se poate observa că există voinţă, însă lipseşte exerciţiul. Acelaşi lucru se poate spune şi despre scriitura lui Celestin Cheran. În astfel de cazuri se simte nevoia unor lecturi susţinute şi a trierii a textelor înainte de-a le trimite spre publicare. Sau a şlefuirii lor. Ştefan Ciobanu, deşi ne arată că ştie să surprindă şi redea anumite secvenţe, suferă şi el de aceeaşi meteahnă. La capătul diametral opus întâlnim scriitori, care-n pofida faptului că se află la început de drum, reuşesc să impresioneze. Este cazul Teodorei Gheorghe, a lui Marian Dumitraşcu, dar şi a lui Dadal Cristinel, nume de care sunt sigur că vom mai auzi. În ceea ce priveşte revistele, Nautilus rămâne cea mai constantă publicaţie de pe piaţă, pe când Revista de Suspans pare a pierde, pentru prima oară, teren în faţa revistei Suspans. Pare, spun, pentru că-n cea din urmă se poate specula că există câţiva autori care-i strică buna reputaţie, publicând doar de dragul de-a primi în schimb o carte. 

Radar

         Aceasta este o succintă trecere în revistă a povestirilor science fiction apărute în fandomul românesc (mai precis în Gazeta SF, SRSFF şi Helion Online) în perioada 15 septembrie – 15octombrie. O trecere în revistă a povestirilor apărute în Nautilus (precum şi a celor dinSuspans) puteţi găsi în nr. 11 al Gazetei SF. Menţionez că părerile expuse exprimă doar puncte personale de vedere, iar pentru a avea o imagine cât mai îndreptăţită legată de aceste texte, vă invit să le citiţi.

Relaţii diplomatice, prima povestire apărută în numărul 11 al revistei Gazeta SF, ne readuce în prim plan scriitura îngrijită a lui Florin Pîtea. Povestea este greu de rezumat în câteva cuvinte, fără a-i deconspira poanta din final (asemeni textului prezentat în numărul anterior, şi acesta are o poantă), însă pot afirma că merită citită. Chiar dacă, pe măsură ce lecturam şi mă pierdeam prin mulţimea de informaţii (nenumărate civilizaţii, fiecare cu propriile ei ritualuri şi cerinţe) mi se părea că mă afund tot mai mult căutând un înţeles, la sfârşit am zâmbit observând că există unul, şi încă unul atât de îndepărtat de cel pe care încercam eu să-l găsesc încât mi-a fost imposibil să nu-l savurez. Doar o mică remarcă aş avea: pe undeva, povestea pare că trenează, deconectând cititorul. Dacă ar fi fost, cumva, scurtată (de pildă anul să nu aibă decât şase luni pe planeta respectivă, idee ce ar putea fi susţină prin însăşi denumirea acestora), cred că ar fi avut de câştigat.

Erată: domnul amasador (ambasador); specimente (specimene); a trebit (a trebuit);

Stil:  8,9

Temă: 8,8

Intrigă: 8,6

Originalitate: 8,9

Atmosferă: 8,4

Întrucât textul Blestemata pisică neagră a apărut şi în numărul 46 al revistei Nautilus (iar comentariul la adresa acestuia în nr. 11 al Gazetei SF) nu mă voi mai apleca asupra lui şi voi trece rapid la povestirea următoare.

Umbrele Transilvaniei (de Alexandru Dan) este o povestire în genul celor scrise cu aproape un secol în urmă de Grigore Pişculescu (Gala Galaction), chiar dacă, lexical şi stilistic, în textul de faţă autorul dă dovadă de mai puţin har. Cele câteva nologisme contrastează vizibil cu epoca în care se petrece acţiunea, elementele de  legătură sunt adeseori folosite aiurea, frazele pe alocuri rigide, iar dialogul, trebuie să recunosc, nu m-a impresionat cu nimic şi mi s-a părut, mai ales în cadrul replicilor scurte, stereotipic, superficial şi discordant: prin intermediul său, personajele devin schimbătoare şi nerealiste (la început scriitorul din sat povesteşte cu interes despre fenomenele stranii ce se petrec, pentru ca, după doar câteva paragrafe, acesta să devină indiferent, iar personajul narator, pe cât de curios este în prima parte, pe atât de nepăsător se arată în dialogul său cu acel călugăr întâlnit lângă stâncă. Ca astfel de tranziţii să nu facă notă discordantă, trebuie să fie explicitate în spatele replicilor, prin mici pasaje descriptive. În niciun caz de felul acesteia: “Cum? Nu mai veniţi cu noi? făcui eu, nu foarte surprins”, unde cele două întrebări, precum şi cuvântul introductiv, denotă mirarea. Pentru tonalitatea pe care o dorea autorul era mai indicat să se spună “Adică nu mai veniţi cu noi?”, ori ceva în genul acesta). Remediind lucrurile sugerate, povestea, de altfel destul de interesantă, ar fi fost mult mai cursivă şi mai atractivă.

Erată: descurcă cum (cacofonie); când rude de-ale mele, copii fiind şi grav bolnavi, au fost duşi (subiectul, în acest caz, este substantivul “rude” şi nu “copii”, iar verbul ar fi trebuit să se acorde cu cel dintâi); nu prea cred ca (că); azi-noapte cerul şi pământul a fost plin (au fost pline);

Stil: 7,5 (nu am rezonat cu expresii precum: de parcă li se luase un văl de pe minte; cea mai de groază noapte; ori inversiuni de genul: Spre dimineaţă s-a aşternut liniştea, odată cu lumina zorilor)

Temă: 8,9 (satul românesc, bântuit de trecutul său zbuciumat, este o temă pe cât de permisivă pe atât de interesantă)

Intrigă: 8,7

Originalitate: 8,6

Atmosferă: 7,9 (din păcate, din pricina inadverenţelor semnalate, atmosfera nu prea reuşeşte să se contureze. Cel puţin nu în mintea mea)

Despre partea a treia din Atacul, întrucât îmi aparţine, nu am să spun nimic şi am să las cititorul să îşi formeze singur o părere.

A cincea povestire din numărul 11 al Gazetei SF se intitulează Gliese şi poartă semnătura luiFlorentin-Ionuţ Haidamac. Textul, în pofida unor repetate greşeli gramaticale (monstre din acestea veţi găsi la Erată), este unul plăcut, imaginativ şi care deschide cititorului apetitul spre aventură. Situată pe două planuri oarecum convergente, povestea ne poartă atât într-un viitor apropiat (când Pământul este afectat de o catastrofală explozie solară ce distruge atât culturile cât şi sistemele informatice (dar nu cablurile de electricitate, aşa cum greşit se exprimă autorul, ci mai degrabă generatoarele electrice) şi aruncă omenirea într-un nou ev mediu), cât şi pe o planetă îndepărtată (Gliese, pe numele său, situată la aproximativ 20 de ani lumină de Terra. Trebuie totuşi să menţionez că planetele poartă de cele mai multe ori, iar cea luată ca exemplu nu face excepţie, pe lângă numele stelei în jurul căreia se învârt, şi iniţiala unei litere din alfabetul grecesc, literă care desemnează a câta planetă din sistemul solar respectiv este acea planetă). Mareic blocată şi aflată în zona habitabilă (Goldilocks, cum este această zonă denumită în engleză), planeta despre care este vorba în textul de faţă adăposteşte viaţă inteligentă. Contactul mi s-a părut bine realizat, chiar credibil, însă nu acelaşi lucru pot spune despre fiinţele respective. O specie care posedă “inteligenţa supremă”, aşa cum se exprimă autorul, ar fi pe ultima treaptă a scalei lui Freeman Dyson, o scală cât de poate de plauzibilă, şi este îndoielnic că s-ar fi găsit pe o planetă şi că ar fi intervenit în vreun fel în destinul omenirii (nu de alta, dar dacă doreau să facă lucrul acesta, atunci nu mai aşteptau până când oamenii ajungeau pe Glise).

Erată: Pământului iar un an (virgulă înainte de “iar”); manager iar lucrurile (idem); acum dar având (virgulă înainte de “dar”); făcut dar am (idem) s-au dus în măsa (mă-sa, de lamama sa ori maica sa); Morţii măsii (idem); – Ce naiba se întâmplă ? Şoptesc eu. (fără spaţiu înainte de semnul întrebării şi cu literă mică după el); – Ce dracu facem? Întreb eu nehotărât (idem); imagineaNorului  Ort (Oort).

Stil: 8,2

Temă: 9,0

Intrigă: 9,0

Originalitate: 8,8

Atmosferă: 8,6 (fiind vorba de două planuri, atmosfera nu pot spune că primează)

“Cazul doamnei Fly” (de Teodora Gheorghe) este o poveste ce necesită o anumită stare sufletească pentru a putea fi receptată aşa cum se cuvine. Eu, neaflându-mă în acea stare, am găsit-o neveridică şi, pe alocuri, forţată. Cu toate că se uzitează simbolistica, iar o parte din elementele ce mi se par forţate pot fi astfel motivate, multe rămân neelucidate şi fără o importanţă majoră în cadrul povestirii. Sunt folosite, mai degrabă, pentru a crea o anumită atmosferă decât pentru a explica ori explicita în vreun fel intriga pe care o găsesc, oarecum, firavă. Remarc în schimb stilul deosebit de cursiv şi vocea jucăuşă a naratoarei.

Erată: (după cele trei puncte de suspensie se lasă un spaţiu liber)

Stil: 9,0 (punctele de suspensie, chiar dacă se justifică pe alocuri, sunt în exces)

Temă: 8,4

Intrigă: 8,1

Originalitate: 8,4

Atmosferă: 8,7

“Doamna cu pisica albă” (de Cătălina Fometici) este o povestire cu iz de epocă. Limbajul bine strunit, precum şi atmosfera bine închegată, ţin cititorul aproape, însă felul greoi în care povestea se desfăşoară tinde, cel puţin în partea de început, să plictisească. Acţiunea este sumară, personajul feminim, deşi straniu, mi se pare cam schemativ descris şi cam inflexibil (seriozitatea şi asprimea sa sunt, întrucâtva, exagerate. Chiar şi pentru un mort), iar fantasticul (ce se lasă uşor intuit) nu aduce nimic revelator. Consider că relaţia dintre cele două personaje ar fi putut avea ceva mai multe implicaţii.

Erată: nici o legătură (nicio);

Stil: 8,7

Temă: 8,2

Intrigă: 8,1

Originalitate: 8,2

Atmosferă: 8,7

“Vremuri tainice” (de Aurelia Chircu) este primul fragment din ceva ce se anunţă a fi o poveste cu adevărat interesantă. Chiar dacă în partea iniţială multitudinea detaliilor tinde să distragă atenţia cititorului şi să-l obosească, spre final acţiunea primează. Însă, din pricina frazalităţii şi îmbinării timpurilor verbale, textul pare unul static, aproape maladiv. Propoziţiile par neşlefuite şi lipsite de cursivitate, iar lianţii dintre ele sunt, de multe ori, incorect folosiţi, sau inexistenţi. Trebuie neapărat să se mai lucreze la stil, se simte nesiguranţa din spatele său, iar această nesiguranţă ia uneori locul poveştii propriu-zise. Iar pentru asta este nevoie de lecturi susţinute.

Erată: înafara; de parcă maşina ar stat; dese ori; să te înneci; sfredelind cu ochi îngustaţi de furie (ochii); scrumă; sfaturi pentru vindecarea sufletului şi la dragoste curată (?!); (plus spaţiile puse aiurea după ghilimele iniţiale şi înaintea celor final)

Stil: 7,9 (nu am rezonat cu expresii precum “zgomot aerodinamic”; “în timp ce scotea o ţigară din buze”; “spicheriţa continua ştirile”; ori alăturări precum “fiindcă dacă”, “că ce”, “că doar”)

Temă: 8,7

Intrigă: 8,4

Originalitate: 8,4

Atmosferă: 8,2

La secţiunea Debut, Alexandra Niculae semnează textul “Povestea pe care nu o ştie nimeni”, o povestire cu subiect biblic, menită să explice, într-un mod original, atât dispariţia legendarei Atlantide, cât şi decăderea lui Lucifer. Intriga, în opinia mea, este una simpluţă, insuficient de mult gândită şi slab conturată, iar paralele dintre simbolurile folosite, reacţiile lui Dumnezeu şi decăderea unor imperii, adesea lipsite de o legătură directă (există mai multe discordanţe, precum ideea de univers încreat, idee ce se opune celei de Dumnezeu; menţionarea a trei din piramidele egiptene (numărul lor fiind mai mare de 27); ideea că Nilul nu-şi varsă prinosul de ape în mare decât în momentul în care soarele se afla în casa leului, ceea ce nu este nicidecum adevărat, precum şi cea că incaşii stăpâneau doar un teritoriu ce ar corespunde astăzi statului Peru). Cred că se putea mai bine. Mult mai bine.

Erată: dintre fii săi (fiii); dintre copii săi (copiii); aceştia i i-a dat (fără “i”); cei patru arhangheli care mai rămăseseră, au plecat fiecare către noul său regat (nu este vorba de cei care mai rămăseseră, ci dimpotrivă, de cei care îşi primiseră regatele); cu cuvinte (cacofonie); complex monumental gigantic;

Stil: 8,1

Temă: 8,0

Intrigă: 7,7

Originalitate: 8,3

Atmosferă: 8,0

Ultimul text din numărul 11 al Gazetei SF se numeşte “Crăiasa netului”, este trecut la rubrica Mainstream şi poartă semnătura lui Florin Dan Prodan. Despre această poveste nu vom spune prea multe, din pricina caracterului prozaic şi al unei totale lipse a elementelor de science fiction ori fantasy. Rog autorul să mai încerce.

Erată: o adresa de contact;

Stil: 8,5 (câteva repetiţii supărătoare, precum: ‘o văzuseră, toţi o ştiau, o văzuseră’)

Temă: 7,2

Intrigă: 7,8

Originalitate: 7,9

Atmosferă: 8,2

 

… restul articolului poate fi lecturat în numărul de luna aceasta al revistei Nautilus.

Gazeta SF (numărul 10)

      Toate comentariile pe care le fac exprimă doar păreri personale, marcate puternic de propria-mi subiectivitate, fără a ţine câtuşi de puţin cont de numele celor care au semnat aceste povestioare (erorile gramaticale ori de tastatură fiind semnalate pentru a le fi de folos celor care doresc să-şi folosească mai departe textele). 

Dacă vreunul dintre scriitorii menţionaţi nu doreşte să-i mai citez textele, ori doreşte să nu mă mai axez pe anumite lucruri, să-mi aducă la cunoştinţă toate acestea, iar eu mă voi concentra doar pe ceea ce i se pare fiecăruia important.

 

Moartea stăpânului iluziilor, de Liviu Radu, este prima povestire din numărul 10 al Gazetei SF şi are aerul unui basm, deşi există suficiente elemente care ar putea să o încadreze în zona de science fiction. Printr-un stil aproape poetic şi prin descrieri deosebit de imaginative (pelicanul m-a dus cu gândul la pasărea albă şi misterioasă din scrierile lui Nichita Stănescu), autorul abordează tema morţii unui personaj important: Stăpânul Iluziilor. Având la dispoziţie posibilitatea de a-şi alege propriul sfârşit (deşi aici ar fi puţin de discutat, pentru că eu aş îndrăzni să cred, prin prisma ultimului paragraf, că acesta continuă să existe, chiar dacă această existenţă se reduce la visele celor de pe insulă), personajul îşi dă ultima suflare nu într-un mod sobru, ci printr-o adevărată sărbătoare. O temă cu adevărat interesantă şi care te îndeamnă să meditezi la cum ţi-ai dori să treci în nefiinţă.

Erată: apre (spre); coţofane (coţofene); măiastru (măiestru); vieşii (vieţii);

Stil: 9,0 (nu pot să nu remarc echilibrul perfect dintre temă şi transpunerea acesteia în cuvinte.)

Temă: 9,0

Intrigă: 8,2

Originalitate: 8,4

Atmosferă: 8,7

 

 Lungă-i calea către gri, textul semnat de Ştefana Czeller poate fi considerat atât un microroman, cât şi o nuvelă (textul are nu mai puţin de 22.000 de cuvinte, o intrigă destul de captivantă, precum şi o sumedenie de personaje bine conturate). Deşi, personal, nu mă dau în vânt după poveştile cu vampiri, considerându-le de multe ori puerile, în cazul de faţă treaba nu stă deloc aşa. Atmosfera este sumbră, tonul este serios, iar personajul principal, un vampir în vârstă de mai bine de o jumătate de mileniu, este cât se poate de credibil. Jackin pe numele său, acesta este o persoană complexă, inteligentă (intruziunile introspective îi conferă veracitate şi profunzime sufletească), care filtrează totul, dar care se lasă totuşi condus de plăceri carnale (cu riscul de-a părea un pudibond, erotismul din prima jumătate mi s-a părut prea amănunţit redat) şi emoţii de moment (autoarea zăbovind uneori prea mult asupra lui, doar pentru a-l creiona mai bine). Marele merit al acestui text este că reuşeşte să redea, într-o atmosferă demnă de povestioarele gotice ale lui Poe, o acţiune care se petrece acum, în secolul douăzeci şi unu. Fără a cădea în penibil şi fără a apela la prea multe neologisme. Un text foarte bun, dar pe care nu mulţi se vor încumeta să-l citească din pricina lungimii sale.

Erată: miloserdnic; teminăm; inima animalui; Fălciile se sting; cinci minunte; să hotărâşti; mă învîrt; lespedea de sacrifiu; controbăie; să-l încremesc; mi-l mănâncâ; spune baljin; îmi înşir neleguirile; obictele familiare; Totodeauna; Paşim peste el

Stil: 8,7

Temă: 8,6

Intrigă: 9,2

Originalitate: 8,8

Atmosferă: 9,1

 

 

În vremea lui Arond Vodă, textul semnat de Florin Pîtea, nu este o proză fantastică ori sf, ci mai degrabă o satiră. Adoptând stilul şi lexicul vechilor cronicari, autorul ironizează situaţia României. O povestire scurtă, cu tâlc, şi care se termină printr-o poantă ce mă îndeamnă să o recomand şi altora spre a fi citită, cu toate că, după cum deja am menţionat, nu se încadrează în barierele clasice ale science fiction-ului. Poate intră la realitate alternativă 🙂 Deşi, privind felul în care am ajuns acum, povestea d-lui Florin nu mi se pare tocmai o istorie apocrifă, ba dimpotrivă…

Erată: –

Stil: 8,9

Temă: 8,3

Intrigă: 8,4

Originalitate: 8,9

Atmosferă: 8,7

 

 

Despre  Atacul (II) nu voi menţiona nimic în afara faptului că este scrisă de mine, lăsându-i pe alţii să judece.

 

Singuriubire, proza semnată de Teodora Gheorghe, este o poveste stranie de iubire. Fără a cădea în penibil, autoarea descrie, cu sârg, relaţia dintre două personaje neobişnuite. Deşi, pe alocuri, descrierile şi digresiunile distrag atenţia şi deconectează cititorul de la acţiunea ce se înfiripă destul de greu, textul are profunzime, iar stilul, foarte plăcut, îl încadrează cu succes în rândul celor de calitate. Povestirea se asemănă puţin, prin subiect, cu romanul Colecţionarul de Fowles (o carte care merită citită) şi prin stil cu Parfumul de Patrick Süskind (şi aceasta merită citită, deşi sfârşitul m-a cam decepţionat). Mă aşteptam să dau peste ceva siropos şi desuet, însă am rămas plăcut impresionat. Dacă s-ar mai înlătura din surplus (pasajele descriptive), textul ar avea, în opinia mea, de câştigat.

Erată: aceeasi; vis-a-vis (vizavi); Devenisei (deveniseşi); istorvitor; refugiându-te (refugiindu-te); oriunce; sfărşitul; obrajul; revărsândui-se (revărsându-i-se); înjungheat; întâlnisei (întâlniseşi); începusei (idem); domna; şiut; abandonsem; pustinc

Stil: 9,0

Temă: 8,5

Intrigă: 8,5

Originalitate: 8,9

Atmosferă: 8,9

 

Penultimul text din numărul 10 al Gazetei SF se intitulează Oameni fără feţe şi poartă semnătura Cătălinei Fometici. Povestirea prin care autoarea debutează în lumea literară este una complexă şi totodată bizară. Personajul principal, gâde de profesie, manifestă intense şi adânci valenţe sufleteşti, lucru ce vine să ne demonstreze că în spatele oricărui om se poate ascunde un personaj sensibil. Sau invers. Mi-a plăcut povestea de iubire, însă, la final, consider că este prea mult (şi inutil) sânge pentru un happy end.  De asemenea, citind, am simţi că mă pierd, uneori, în prea multe detalii şi divagaţii, iar, pe alocuri şi dialogul mi se pare rigid, însă povestirea este, fără îndoială, una reuşită. Potenţial există, dar ar trebui şi o mai mare claritate în transpunerea ideilor. Îi urez mult succes autoarei şi am să aştept de la dânsa texte din ce în ce mai bune.

Erată: întorceţi-vă (întoarceţi-vă); facăra

Stil: 8,6

Temă: 8,5

Intrigă: 8,5

Originalitate: 8,6

Atmosferă: 8,4

 

Despre scurta existenţă a paradisului lui Jose, text semnat de Florin Dan Prodan, este o povestire simplă, scurtă şi deloc fantastică, asemănându-se puţin cu romanul În grădina lui Epicur de Anatole France, atât prin subiect, cât şi prin locul de desfăşurare al acţiunii. Însă, fiind atât de scurtă, atmosfera nu apucă să se încropească şi nici intriga să se închege. Textul merită dezvoltat şi întregit, astfel încât să iasă o povestire valoroasă. N-ar strica nici stiluri diferite şi o descriere mai amănunţită a unei eventuale ipostazieri a lui Quetzalcoatl.

Erată: conoştea; facuseră; o       bucată o bucată; sau iad I se păreau; Viaţa curgesa; ŞI avu; dubitabile; Călugarii; vîlzoneală; inconjura; îngaduiseră

Stil: 8,2

Temă: 8,2

Intrigă: 8,0

Originalitate: 8,3

Atmosferă: 7,9

 

Cea mai interesantă povestire: Singuriubire.

Cea mai bine scrisă povestire: Lungă-i calea către gri.

 

 

Nu pot să nu remarc atât calitatea textelor, cât şi bogăţia de idei din acest număr, lucruri ce nu pot decăt să mă bucure. Însă, luate la un loc, povestirile acestea ar alcătui mai degrabă o carte, decât o revistă, mărimea unora dintre ele putând constitui un adevărat dezavantaj în calea citirii lor  (dat fiind faptul că cititorul se aşteaptă la nişte povestiri scurte şi că monitorul calculatorul nu favorizează lectura îndelungată).