Din numărul ce va să vină al Gazetei SF. Sinopsis:

 

Avem în faţă o jumătate de lună (în cealaltă jumătate aflându-se revistele Gazeta SF, Helion Online şi SRSFF, analizate în Nautilus în cadrul rubricii Radar) ceva mai puţin reuşită, de-a lungul multora din prozele întâlnite izbindu-ne de aceeaşi meteahnă: structura. Unii autori evită, cu bună ştiinţă parcă, să dezvolte acţiunea, mulţumindu-se în schimb să redea un singur şi simplu episod, uneori, aşa cum este vorba în cele două proze semnate de Iulian Sârbu, scris la repezeală şi fără o evidentă îndemânare. Alteori, aşa cum se-ntâmplă şi-n cazul povestirii Gabrielei Moisescu, se poate observa că există voinţă, însă lipseşte exerciţiul. Acelaşi lucru se poate spune şi despre scriitura lui Celestin Cheran. În astfel de cazuri se simte nevoia unor lecturi susţinute şi a trierii a textelor înainte de-a le trimite spre publicare. Sau a şlefuirii lor. Ştefan Ciobanu, deşi ne arată că ştie să surprindă şi redea anumite secvenţe, suferă şi el de aceeaşi meteahnă. La capătul diametral opus întâlnim scriitori, care-n pofida faptului că se află la început de drum, reuşesc să impresioneze. Este cazul Teodorei Gheorghe, a lui Marian Dumitraşcu, dar şi a lui Dadal Cristinel, nume de care sunt sigur că vom mai auzi. În ceea ce priveşte revistele, Nautilus rămâne cea mai constantă publicaţie de pe piaţă, pe când Revista de Suspans pare a pierde, pentru prima oară, teren în faţa revistei Suspans. Pare, spun, pentru că-n cea din urmă se poate specula că există câţiva autori care-i strică buna reputaţie, publicând doar de dragul de-a primi în schimb o carte. 

Anunțuri