DSCF0361În Santa Marta am ajuns în jurul orelor două după-amiaza, după un drum cu autobuzul care-a durat patru ore. Noroc că avea aer condiţionat (toate care operează pe distanţe lungi au) şi că se mai suiau din când în când diverşi oameni care vindeau felurite băuturi răcoritoare, dulciuri şi mâncare. Din goana maşinii poţi vedea sate pierdute de lume, case aruncate pe dealuri, printre cirezi şi cactuşi, plantaţii, militari controlând alte autovehicule, Magdalena vărsându-se-n mare, vapoare şi tractoare. De la autogară în centru am ajuns luând un microbuz cu toate geamurile deschise şi fără uşă ce te arunca dintr-o parte într-alta, şoferul claxonând de zor pentru a atrage atenţia şi altor posibili călători. Căci în Santa Marta se practică: toţi te claxonează, de la şoferii de autobuz şi taximetrişti şi până la motociclişti, indiferent dacă eşti sau nu localnic. Cel mai ieftin este, desigur, microbuzul, 1.200 de pesos indiferent de distanţă, apoi motocicleta (până-n Taganga e 5.000 de pesos, carevasăzică în interiorul oraşului n-ar trbeui să depăşească 2.000), iar la sfârşit taxiul (de obicei de două ori mai scump decât motocicleta).DSCF0396

Hostelul neaşteptat de primitor şi bine dotat: sală de biliard, restaurant, piscină, vreo patru toalete, terasă, palmieri, calculatoare cu internet, hamace pe acoperiş şi cafea gratis dimineaţa. Marea la doi paşi, centrul la fel. Cât despre oraşul în sine… pare un imens bazar, cu sute de persoane luând cu asalt străzile principale de deabia mai ai loc pe trotuar, vânzând tot felul de nimicuri, de la nuci de cocos şi banane (cele din urmă costau vreo 30 de cenţi kilogramul) culese din apropierea oraşului şi până la brazi artificiali şi haine. O îmbulzeală de nedescris, mai ceva ca-n Marakesh, bine măcar că vântul sufla ceva mai puternic, iar umezeala era mai scăzută decât în Cartagena. Şi nici oraşul nu-i la fel de turistic, aşa că poţi cumpăra ce-ţi doreşti la preţuri şi de zece ori mai mici decât în Cartagena ori Baranquilla. Iar de cumpărat, bani să ai, căci lucruri interesante sunt peste tot. Şi dacă tot eşti aici ar trebui să vizitezi şi casa-n care Simon Bolivar şi-a trăit ultimii ani din viaţă.

DSCF0379

Şi, spre seară, ar trebui să te îndrepţi spre Taganga, următoarea mea destinaţie,  un loc liniştit şi plin de magie în care poţi face nişte poze extraordinare. Despre el, data viitoare 🙂

Dacă doriţi să vedeţi mai multe fotografii din zonă, vă îndrum către pagina mea de Panoramio.
Anunțuri