Despre autor:

       Ernesto Sabato (1911-2011) este unul dintre cei mai influenţi scriitori sud-americani, primind de-a lungul timpului o seamă de premii importante. Deşi fizician ca profesie, după cel de-al doilea război mondial îşi pierde credinţa-n ştiinţă şi se apucă de scris, arzându-şi mare parte din manuscrise. Nu publică decât trei romane: Tunelul (1948), Despre eroi şi morminte (1961) şi Abaddon, exterminatorul (1974), în urma cărora ajunge să fie recunoscut drept ‘ultimul scriitor clasic argentinian’.

Rezumat:

La începutul romanului, personajul narator, un pictor celebru pe nume Juan Pablo Castel, îşi mărturiseşte crima, pentru ca în restul paginilor acesta să explice cum de-a ajunse să omoare nu pe cineva oarecare, ci pe ‘singura persoană care mă înţelegea’. La o expoziţie de-a sa, unde critica se grăbea să-i laude opera, o singură fată se opreşte şi acordă atenţie singurului lucru care i se pare cu adevărat important lui Castel în pictura sa: o fereastră, simbol al singurătăţii. Simţind că există o conexiune între el şi respectiva femeia, pictorul încearcă să-i vorbească. Nu apucă să o facă, însă, în timpul expoziţiei. O caută ca un obsedat apoi, peste tot prin oraş, dar nu reuşeşte să o reîntâlnească decât după câteva luni şi din întâmplare. Înce, încet, între ei se înfiripă o poveste de iubire, cu Pablo Castel alergând mereu după siguranţă şi răspunsuri potrivite. Răspunsuri pe care ea nu pare să fie în stare să i le ofere. Gelozia sa devine, oarecum, îndreptăţită în momentul în care află că femeia, Maria Iribarne pe numele ei, este căsătorită cu un orb. Castel încearcă să obţină mai multe explicaţii, dar Maria pleacă pentru câteva zile la ferma vărului său, Hunter. Invitat, Castel merge acolo doar pentru a rămâne cu impresia că Maria îl înşeală cu Hunter. Pleacă şi-i trimite o scrisoare pe care încearcă imediat şi fără succes să o împiedice să ajungă la destinaţie. După o conversaţie cu Maria, cei doi stabilesc să se întâlnească, însă, când Maria nu ajunge, Castel sună la ea acasă şi află că a plecat iarăşi la ferma vărului său. Cuprins de gelozie, pictorul împrumută maşina unui prieten şi se duce şi o ucide. Apoi îi mărturiseşte soţului său atât fapta comisă cât şi infelidelitatea de care se făcea vinovată soţia acestuia. Singurule cuvinte ale orbului sunt: ‘nebunule!’.

Impresii

Romanul nu este nicidecum lung, totalizând vreo 30.000 de cuvinte, însă, din pricina încărcăturii emoţionale rămâi cu impresia că ai citit câteva sute de pagini, toată povestirea fiind situată sub semnul geloziei de multe ori ilogice a lui Castel, cel care-o povesteşte. Şi povestind-o, nu putem fi deloc sigur de cât de vinovată se face Maria, totul putând la fel de bine să fie doar la el în cap, neexistând semne clare ale infidelităţii sale. Ale infidelităţii faţă de soţul ei, dar, dar nu şi faţă de el. Castel este mereu în căutare de răspunsuri şi certituduni, adesea răstâlmăcind faptele şi pogorându-se în iadul propriilor sale îndoieli. Îndoieli din faţă cărora nu mai are scăpare. Poate, dacă s-ar fi continuat, povestirea ar fi decurs către următoare etapă logică şi Castel ar fi început să se întrebe dacă a procedat sau nu corect, dacă a avut sau nu dreptate.