Zombie este al 22-lea roman scris de Joyce Carol Oates.

Limba în care a fost scris: engleză

Titlul în engleză: Zombie

Anul apariţiei: 1995

Perioada în care se petrece acţiunea: sfârşitul secolului XX

Locul în care se petrece acţiunea: Statele Unite ale Americii

Număr de pagini: 192

Ediţie: Ecco, 2009

Subiect: pedofilie

Premii primite: Bram Stocker

Diverse: cartea este inspirată dintr-o întâmplare adevărată şi a fost şi ecranizată

 

Despre autor:

Joyce Carol Oates este o scriitoare de origine americană care s-a născut pe 16 iunie 1938 în New York. A scris şi publicat peste 100 de romane, volume de povestiri scurte, piese de teatru, jurnale şi cărţi de critică literară, obţinând numeroare şi prestigioase premii literare. Este doctor honoris causa în litere şi a predat la mai multe universităţi, atât din Statele Unite cât şi din Canada. Are şanse reale la câştigarea premiului Nobel pentru literatură.

 

Rezumat:

Quentin P. are 30 de ani şi probleme cu poliţia. După ce a fost arestat (dar nu şi condamnat) pentru pedofilie, acesta caută în continuare, cu ardoare şi înfocare, să-şi împlinească visul: să-şi creeze şi el un mic zombi (înţelegând prin acest termen o persoană care să-l asculte şi să-i fie fidel în toate cele). A citit el într-un articol de pe vremea Germaniei Naziste, cum un doctor a izbutit, printr-o lobotomie eşuată, să creeze un trepanat şi de atunci Quentin nu-şi doreşte nimic altceva. După mai multe experienţe neizbutite dar plăcute, având în vedere că pe lângă crearea de zombii Quentin mai are şi alte pasiuni înnăscute, cum ar fi răpirea, sechestrarea, torturarea şi pedofilia, pune în cele din urmă ochii pe Veveriţă, un tânăr sexy şi apetisant, care lucrează într-un restaurant. După un lung şi extenuant preludiu, Quentin izbuteşte în cele din urmă să-l bage-n dubă. Şi să-i scobească, după cum a citit el în acel articol, creierul. Şi să-l sodomizeze. Şi să-l omoare.

 

Despre carte:

Avem de-a face cu un subiect controversat, dar care se înscrie în tendinţa vizibilă a ultimelor decade de-a şoca, pe cât posibil, cititorul. Ceea ce nu face, însă, din cartea de faţă un roman superficial, ba dimpotrivă, intenţiile autoarei nefiind unele eminamente teribiliste. Intrând în mintea unui astfel de personaj, ea încearcă o dedublare, străduindu-se să înţeleagă ce anume îl provoacă pe Quentin. Cum anume gândeşte şi cum anume de reuşeşte să trăiască în continuare. Dacă mai ţinem cont şi de faptul că totul este inspirat dintr-o poveste adevărată (Jeffrey Dahmer este modelul de la care-a pornit în creionarea lui Quentin P.), ne dăm seama că prezentul roman nu a fost scris doar de dragul de-a fi scris. Profilul personajului principal, care este în acelaşi timp şi cel care narează toate evenimentele, este bine creionat, fără a lăsa prea mult loc de interpretare. Şi nu este doar bine creionat, dar şi complex, Joyce Oates descriind relaţiile sale cu propria lui familie, cu poliţia, vecinii şi mai ales cu sine. Lipsa conştiinţei este evidentă, avea doar de-a face cu un psihopat, motiv pentru care se şi poate întâmpla ca un astfel de om să scape necondamnat. Interesant este felul în care el priveşte lumea şi-n care-şi înţelege propriile fapte. Chiar dacă nu este scrisă de un psihopat, în această privinţă cartea este credibilă (fiind chiar apreciată de critici drept cea mai veridică descriere a unui pedofil). Acţiunea, însă, nu îmi pare că se ridică la cote foarte înalte, neatingând în decursul celor 192 de pagini un punct culminant. Ştim ce se va petrece, nu suntem luaţi prin suprindere de nimic, iar din această cauză totul şi pare atât de tragic. Ştim deja că pedofilul o să scape şi o să continue să excaveze prin creierele oamenilor pentru că aşa a citit el într-un articol. Dreptatea nu are ce căuta într-o astfel de carte (pentru că ar consta nu în pedepsirea lui, doar un masochist şi-ar dori aşa ceva, ci-n a-l face să-şi înţeleagă propriile fapte, ceea ce, în cazul unui psihopat, este de-a dreptul imposibil) şi totuşi ajungi involuntar să tânjeşti după ea. Până la urmă nu ştiu exact ce impresie mi-a lăsat Zombi pentru că nu ştiu împotriva cui să-mi îndrept sentimentele şi aşa vagi şi incerte. Împotriva scriitoarei ori a personajului? Împotriva acelui zombi care încearcă să creeze un zombi sau împotriva celei care, prin prezenta carte, reuşeşte să creeze un zombi?

 

Citate:

Numele meu este Q.P. Am 31 de ani & 3 luni. Un metru şaptezeci & cinci, 62 de kilograme. Ochi căprui, păr şaten. Constituţie medie. Câţiva pistrui răspândiţi pe braţe & spinare. Astigmatism la ambii ochi, trebuie să port lentile de corecţie când conduc. Semne particulare: niciunul.  Poate doar cicatricile astea mici de pe genunchi. Îmi spun că sunt urmele unui accident de bicicletă, pe când eram mic. Nu-i contrazic, deşi nu-mi amintesc nimic. Niciodată nu contrazic pe nimeni. Sunt de acord cu tine în vreme ce-ţi demonstrezi inteligenţa. Mişcându-ţi împuţita aia de gură & Da, domnule, spun, Nu, doamnă, spun. 

Un zombi adevărat, care să fie al meu pentru totdeauna. Care să-mi asculte fiecare dorinţă şi fie comandă. Să spună, Da, stăpâne & Nu, stăpâne. Să îngenuncheze în faţa mea şi ridicându-şi ochii spre mine să zică, Te iubesc, stăpâne. Nu există nimeni altcineva în afara ta. Un zombi nu ar judeca.